Cred că încă de când s-au săturat de tăiat frunză la câini, oamenii harnici s-au apucat meticulos de tunsul ierbii. Cositul ierburilor este din vremuri imemorabile una din îndeletnicirile de bază ale oamenilor.
Fără îndoială, coasa, aşa cum o ştim noi şi astăzi, cu lamă de metal şi coadă de lemn, se numără printre primele “aparate” de lucru ale ţăranilor. Istoria nu a consemnat însă numele inventatorului acestei unelte şi nici anul în care aceasta a fost utilizată pentru prima oară, dar descoperirile arheologice plasează această descoperire încă în primii ani ai civilizaţiei umane cunoscute drept “epoca fierului. “
De-a lungul timpului, “stiloul ţăranului”, cum a mai fost denumită coasa a îndeplinit şi atributul unei periculoase arme utilizate de cei mulţi în războaie dar şi în timpul răscoalelor.Descoperirile ştiinţei moderne nu puteau să lase la o parte cositul, această activitate esenţială şi astăzi, ca întotdeauna, mai ales pentru fermieri, dar şi pentru gospodarii care se ocupă de înfrumuseţarea zonelor verzi urbane, a parcurilor şi grădinilor. Peluzele acoperite cu iarbă tăiată şi îngrijită au început să fie pentru prima dată la modă la începutul secolului al XVIII-lea, în Franţa, de unde, tehnica amenajării lor s-a răspândit rapid în Anglia şi apoi în lumea întreagă.
Francezii au adus la perfecţiune tehnica modelării formei peisajului în figuri geometrice cu porţiuni de pajişte intersectate de cărări, labirinturi naturale, arbuşti ornamentali şi grădini sofisticate, exemplul cel mai reuşit fiind chiar celebra grădină a palatului Versailles.
Întreţinerea pajiştilor era însă costisitoare şi doar oamenii înstăriţi, cu vaste posesiuni de pământ, îşi permiteau să amenajeze peluze ori grădini cu iarbă tunsă, plătind zeci sute de oameni care să le cosească.
